Advertoriale

Elefantul Meu deschide drumul spre imaginație


Fiecare copil își dorește luna de pe cer și fiecare părinte este gata să i-o ofere, având grijă chiar să-i dea un set de carioci pentru a o picta în culori. Cam la asta s-ar reduce noțiunea de parenting, în opinia mea. Fără a avea pretenția că inventez ceva nou în acest complicat, dar frumos domeniu al vieții noastre, pot afirma cu tărie că există un ingredient secret care funcționează în orice situație, iar acesta este CARTEA.

Cartea formează personalități, ascute simțurile, scoate la iveală idei nebănuite și creează valoare ori de câte ori este deschisă. Lucrurile acestea sunt valabile în orice împrejurare, chiar și la vârste fragede. Este adevărat, uneori totul începe cu mici stângăcii, când cel mic face ochii mari de tot la vederea foilor prea bine aranjate și începe să-și exerseze aptitudinile artistice incipiente prin mâzgălituri doar de el înțelese. Sau, pur și simplu, simte nevoia acută de a le rupe. Ori de a le înmuia în castronul cu mâncare.

Dar poate nu toate cazurile în care fac cunoștință cu lumea cărților se încheie cu un eșec. De cele mai multe ori, asistăm uimiți la modul în care copiii descoperă cărțile și ajung să le iubească, micile dovezi de inteligență, creativitate, imaginație și prezență de spirit, care la început ne uimesc, ajungând lucruri firești, manifestări normale ale unui copil cu o creștere sănătoasă din toate punctele de vedere.

Sunt de părere că sistemul educațional ar trebui să se îngrijească constant ca lectura să nu lipsească din formarea niciunui copil, dar cu măsură, cu cumpătare, cheia fiind adaptarea fiecărei personalități în parte. Se va evita, evident, aversiunea față de cărți, așa cum fiecare avem poate exemple negative în jurul nostru, când lectura devine incontrolabil o povară mult prea greu de dus.

Îmi amintesc cu plăcere de copilăria mea, când cărțile mi-au devenit prietene dragi, care mi-au dezvăluit rând pe rând secretele lor. Preferam de multe ori să ofer cărți cadou, dar prețuiam momentele când le primeam și eu în dar. Așa mi-am descoperit pasiunea de a citi, de aceea am ales să studiez domeniul filologic și apoi chiar să profesez o vreme în acest domeniu. Citesc cu plăcere și cred că astfel firescul lecturilor de zi cu zi mă ajută uneori să trec mai ușor peste etape ceva mai grele din viața cotidiană.

Acum, ca adult, privesc cu încredere la lumea cărților care este propusă micuților din zilele noastre. Mă încântă să văd o generație de pitici deosebit de isteți – poate prea isteți uneori! – pentru care cărțile joacă un rol vizibil important. Am remarcat existența cărților personalizate, concept care contribuie din plin la educația și dezvoltarea copiilor cu vârste de peste 1 an și ajungând la vârsta ciclului primar de școală.

Vă întrebați ce este aceea o carte de copii personalizată? Ei bine, este o carte special adaptată lecturii acesteia de către micul cititor, deoarece conține un text original în care numele cititorului este scris peste tot unde apare personajul principal. În plus, cartea mai poate conține și numele unuia dintre prietenii micuțului, povestea întreagă având loc într-o locație foarte bine cunoscută de acesta sau aceasta, ca de exemplu acasă.

Cum funcționează? Magie! Iar cei mici chiar trebuie să creadă că totul se petrece ca prin magie, pentru că astfel sunt mai interesați de povestea în sine. Pentru noi, oamenii mari, lucrurile sunt cât se poate de simplu de explicat, totul realizându-se în câțiva pași mici:

– alegi o poveste;

– introduci numele personajului principal;

– alegi locația unde are loc acțiunea poveștii și gata!

Oferta de cărți a editurii Elefantul Meu cuprinde în acest moment 23 cărți personalizate cu povești ilustrate pentru copii, în funcție de vârsta acestora. Trebuie reținut faptul că partea grafică a cărții comandate nu poate fi modificată, iar deoarece fiecare este unică în felul ei și se acordă o foarte mare atenție realizării acesteia, termenul de livrare este de până la 2 săptămâni de la confirmarea comenzii.

Nu am găsit decât plusuri în aprecierea conceptului, iar aici aș enumera calitatea textelor, a cărților în general, faptul că se oferă consultanță din partea editorilor pe parcursul procesului de realizare personalizată a cărților pentru copii și garanție totală din partea editurii. Iar cel mai important este faptul că poate deveni certitudine ajungerea în foarte scurt timp a unei astfel de cărți în topul personal al micuțului cititor.

Am scris despre cărțile personalizate de la Editura Elefantul Meu pentru proba a 10-a a concursului SuperBlog 2020 – „Elefantul Meu deschide drumul spre imaginație”.

Surse foto: pagina de Facebook și website-ul editurii Elefantul Meu

Un gând despre „Elefantul Meu deschide drumul spre imaginație

Lasă un comentariu