Advertoriale

Povești de toamnă pe raftul din cămară

Bine v-am regăsit! Mi-am propus să vă vorbesc în postarea de astăzi despre câteva bunătăți tocmai scoase din cămară, gata de savurat. Recunosc faptul că fac parte dintr-o familie de gurmanzi, căreia îi place să încerce tot felul de produse preparate, îndeosebi dintre cele tradiționale. Zilele trecute am avut ocazia să așez pe unul dintre rafturile cămării mele două borcane de zacuscă, ambele cu etichete inspirat alese și cu aspecte care te îmbie de cum le vezi să le și desfaci capacele, iar acum m-am hotărât să le încerc!

Zacuscă de păstrăv elegant-afumat

I se spune „zacuscă pătimașă”, iar de adevăratul motiv pentru care i s-a ales această denumire îți vei putea da seama abia după ce ai luat prima linguriță din ea. Păstrăvului bine gătit, învârtit în ceaun până a căpătat un gust desăvârșit, i s-a adăugat de către bucătarul priceput legume fel de fel, precum „ardeiuții” kapia, ceapa bărbătoasă, pasta de roșioare, toate prinse în joc cu uleiul, sarea și piperul, adăugate după gust. Produsul finit este o simfonie de arome, iar tu nu ai decât să savurezi în tihnă zacusca, fără niciun pic de griji.

Zacuscă de gălbiori delicați

Și aceasta face parte tot din gama „zacuscă pătimașă”, iar de pe etichetă am aflat că „vinovată” pentru toate aceste „plăceri nevinovate” este Tanti Gica din comuna Bârnova, județul Iași. Gălbiorii proaspăt culeși după ce ploaia s-a domolit sunt acompaniați de gustul ardeilor grăsuți, gogoșarilor vârtoși, cepei bărbătoase, sosului de roșioare, toate acestea prinse din nou în joc cu ulei, sare și piper, deasupra unui foc ce le preface într-o delicatese de toamnă. Aceasta este chiar potrivită pentru zilele de post ce vor urma.

Produse artizanale de la Băcănia Tei

Trebuie spus că aceste bunătăți sunt produse artizanale, fără aditivi și conservanți, la a căror promovare „a pus umărul” Băcănia Tei, care-și propune astfel să ajute producătorii locali din România și să încurajeze consumul unei alimentații sănătoase, iar totodată să certifice o dată în plus ideea conform căreia calitatea înseamnă mai mult decât aromă și prospețime. Înseamnă că legumele și fructele au fost crescute în armonie cu mediul natural și că producătorul a fost încurajat să-și ducă mai departe munca, fiind plătit corect pentru efortul depus.

Cum Băcănia Tei, sponsorul celei de-a 17-a etape a concursului SuperBlog 2020O masă bună de la fermierii români – mi-a propus să testez câteva produse din oferta sa actuală, nu am stat prea mult pe gânduri și am acceptat să experimentez noi gusturi și să-mi redefinesc astfel conceptul de bunătăți culinare. Ce a urmat, puteți vedea în imaginile de mai jos. Voi ce părere aveți?

Sursa imaginilor: arhiva personală

Să încheiem cu un delicios gem de căpșuni cu mentă

Evident, după ce am savurat toate acestea, am considerat că orice masă care se respectă trebuie să aibă și un mic desert, așa că i-am adăugat un răsfăț dulce și am apelat la un gem de căpșuni cu mentă luat tot de pe BăcăniaTei.ro. În termeni tehnici, acesta cuprinde peste 90% căpșuni, cu un procent de mentă doar cât să-i ofere un plus de aromă. Nu conține nici un pic de conservați sau aditivi, în afara unui procent destul de redus de zahăr. Este fabricat în Petrila, județul Hunedoara.

Dacă vreți și voi să încercați din multitudinea de produse oferită de Băcănia Tei, să știți că trebuie să urmați doar 4 pași simpli, așa cum reiese din prezentarea de aici. Să aveți poftă bună!

Advertoriale · Şirag de gânduri

Viitorul trebuie să fie verde!

„Împreună” reprezintă un „Noi” colectiv. Când acționăm și lucrăm împreună, fiecare gest mic contează și nu există limite pentru ceea ce putem realiza. Totul devine magic, posibil!

Aceasta este premisa de la care pornește campania ‚,WE has no limits’’, o inițiativă lăudabilă a companiei E.ON România, fiind o invitație de a contribui și schimba ceva pentru fiecare dintre noi, pentru societatea noastră și planeta pe care trăim. Cum? Prin mici acțiuni pentru un stil de viață sustenabil, prin gesturi mărunte, care puse toate laolaltă devin un uriaș efort comun, nu doar pentru noi, ci și pentru generațiile viitoare.

Salut cu respect astfel de inițiative care ne îndeamnă să conștientizăm puterea comunității de a aduce schimbări cu un impact semnificativ pentru un viitor comun. Unul mai curat, mai verde. Când „Eu” devine „Noi”, lucruri extraordinare sunt pe cale să se întâmple pentru planeta noastră, pentru speranța că viitorul nostru al tuturor să rămână unul palpabil.

CUPRINS

Situația actuală

Ce putem face?

5 soluții sustenabile pentru un viitor mai bun

WE has no limits – Împreună nu avem limite  

Situația actuală

O știre din data de 22 august anul acesta, care probabil că a căzut pe plan secund în contextul pandemic în care ne trăim viețile de luni întregi, anunța că resursele planetei pentru acest an erau deja epuizate. Deși acest lucru s-a întâmplat cu aproximativ o lună mai târziu decât în anul 2019 (datorită măsurilor luate la nivel mondial pentru combaterea infectării cu SARS CoV-2), rămâne totuși de analizat cu mare îngrijorare faptul că începând cu Ziua-când-resursele-planetei-se-termină – cunoscută ca Ziua Suprasolicitării Pământului (Earth Overshoot Day) – și până la finalul anului 2020, omenirea consumă masiv din resursele alocate generațiilor viitoare. Mai concludent, în anul 2019, au fost consumate la nivel global resursele a 1,75 planete Pământ! Vom vedea ce se va întâmpla anul acesta…   

Cifrele vorbesc

Conform statisticilor corespunzătoare mediului înconjurător în anul curent, până la momentul acestui articol, lucrurile arată în felul următor:

  • aproape 4,4 milioane hectare de pădure pierdute;
  • aproape 6 milioane hectare de terenuri agricole pierdute în acest an din cauza eroziunii solului;
  • peste 30 miliarde de tone de emisii de dioxid de carbon;
  • peste 10 milioane hectare în deşertificări;
  • peste 8 milioane tone în deşeuri toxice eliberate de industrie în aer, pământ şi apă.

Câte despre apă, cea mai importantă resursă naturală, de care viața noastră depinde, iată cifrele:

  • 6 miliarde litri de apă consumată;
  • peste 7 sute de mii de decese cauzate de boli răspândite prin apă în acest an (decese determinate de SARS CoV-2: peste 1.200.000).

Ritmul consumului actual de energie, datorat unei utilizări crescute și adesea nesustenabile a resurselor naturale de către activitatea umană, însemnă nici mai mult, nici mai puțin decât o perioadă alarmant de scurtă până la epuizarea acestora. Oare cât ne-a mai rămas până la atingerea pragului unui deficit critic, în contextul consumului actual? Cifrele ne vorbesc și aici, fiind exprimate în număr de zile până la epuizare:

  • aproximativ 15 mii de zile rămase până la epuizarea rezervelor de petrol;
  • aproximativ 57 mii de zile rămase până la epuizarea rezervelor de gaz natural;
  • aproximativ 148 mii de zile rămase pănă la epuizarea rezervelor de cărbune.

După un mic calcul, putem afla cam cât timp vom mai avea acces la stilul de viață actual. Făcând referire la unele resurse, poate că vor avea de suferit doar viitoarele generații, iar dacă asta nu ne privește, putem sta liniștiți la gândul că unele dintre resurse ne vor fi de ajuns doar nouă în intervalul câtorva ani.

Pentru și mai multe date, vă rog să accesați site-ul worldometers.info/ro

Imaginea valorează cât o mie de cuvinte

 „O imagine valorează cât o mie de cuvinte” este una dintre cele mai vechi, dar și adevărate vorbe spuse vreodată. Așa că dacă nici cifrele de mai sus nu v-au putut convinge, propun să aruncăm o privire în jurul nostru, pentru a analiza cum stau lucrurile în imediata noastră apropiere. Vom încerca să dăm răspunsuri la întrebările: clima mai este aceeași? aerul pe care îl respirăm este la fel de curat? starea noastră de sănătate este una ok?

Haideți să privim și dincolo de orizontul nostru apropiat. Datorită mijloacelor de comunicare în masă putem deschide porți largi spre informație și putem atât de simplu să ne conturăm o imagine clară asupra realității în care ne complacem să ne trăim viața.

Uite, de pildă filmul documentar HOME. A fost realizat în anul 2009, dar este totuși atât de actual. Este o producție ce poartă semnătura lui Yann Arthus-Bertrand, ecologist, activist, jurnalist și fotograf, desemnat Ambasador al Bunăvoinței pentru Programul Națiunilor Unite pentru Mediu, în data de 22 aprilie 2009 (de Ziua Pământului).

HOME este compus aproape în întregime din fotografii aeriene din diferite locuri de pe Pământ, arătând diversitatea vieții pe Pământ și modul în care umanitatea amenință echilibrul ecologic al planetei. După părerea mea, acesta este unul dintre cele mai bune documentare și mărturisesc că atunci când l-am vizionat pentru prima oară m-a șocat și mi-a schimbat iremediabil percepția asupra lumii. Mi-am dat seama că și eu contribui la conturarea unui dezastru. Mă fac părtașă la săvârșirea unei crime odioase. Ucid un miracol, casa uimitoare în care am fost binecuvântată să trăiesc… Dacă nu ați avut încă ocazia să vedeți HOME, vă implor să-i acordați toată atenția!

Ce putem face?

Eu nu sunt adepta sfaturilor. Asta pentru că nu consider a fi în regulă să le ofer atunci când nu îmi sunt cerute. Totuși, planeta noastră, casa în care trăim, mediul care ne găzduiește viața le cere stăruitor. Ne vorbește tuturor în cuvinte pe care ar trebui să le înțelegem. Folosește un limbaj universal pentru a ne transmite o rugăminte, un mesaj sfidat de deciziile pe care le luăm. Deopotrivă individuale și colective, luate la nivel global, deciziile acțiunilor noastre periclitează un echilibru natural vital. Care este mesajul? Să schimbăm lucrurile, să facem alegeri diferite. Cum? Împreună!

Voi v-ați gândit la consecințele acțiunilor rutinei zilnice asupra planetei?

Zi de zi, imediat cum ne ridicăm din pat, începem să consumăm, să irosim, să distrugem, iar nimănui pare că nu-i pasă. Ar fi așa de simplu să conștientizăm importanța protejării planetei până nu este prea târziu! Prin gesturi aparent banale, dar atât de la îndemâna noastră.

Vreți exemple? Iată câteva: să mergem mai puțin cu mașina, să gătim acasă, cu familia, să cumpărăm și să consumăm mai puține alimente, fără riscul de a le arunca pe cele expirate, să ne izolăm termic locuințele pentru a nu mai consuma atât de multe lemne sau gaze pentru încălzire, să utilizăm electrocasnice și becuri economice, să reciclăm, să nu mai irosim apa, să folosim mai puține produse chimice care poluează, să folosim energie verde etc.

5 soluții sustenabile pentru un viitor mai bun

Prin urmare, am ales să propun 5 sfaturi de sustenabilitate pe care, personal, le-am pus deja în practică sau plănuiesc să le integrez în rutina mea zilnică. Sunt câteva gesturi simple, și totuși semnificative, care pot ajuta la crearea unui viitor verde, accesibil, generațiilor care vor veni după noi.

Primul sfat ar fi să alegem electrocasnice care să consume mai puțină energie electrică. De fiecare dată când doresc să achiziționez ceva nou, unul dintre criteriile principale îl reprezintă clasa energetică. Deși astfel de aparate sunt ceva mai scumpe, este important acest aspect, întrucât influențează costurile de utilizare pe întreaga durată de viață a electrocasnicelor, iar privind ceva mai pe larg subiectul, pot afirma că am contribuit și eu cu fiecare achiziție la limitarea impactului emisiilor de gaze cu efect de seră..

Cel de-al doilea sfat la care mă gândesc este să utilizăm cât mai puțin mașina. Deși am avut grijă să verific înainte de a-mi cumpăra mașina dacă acesta îndeplinește standardul Euro 5 de poluare, încerc să o folosesc doar pentru deplasările absolut necesare. Pentru deplasările frecvente prin oraș, prefer bicicleta, iar în curând intenționez să-mi cumpăr o trotinetă electrică. Evident, am în plan peste câțiva ani schimbarea mașinii actuale cu una electrică.  

Sfatul cu numărul trei se referă la faptul că trebuie să reciclăm cât mai mult. Și aici pot spune că bifez cu mândrie activitatea, deoarece am reușit să adun selectiv și să depun în containere special amenajate deșeuri de plastic, carton/hârtie, sticlă, aluminiu, dar și becuri și baterii. Mergând mai departe, intenționez ca pe viitor să reușesc să reciclez inclusiv zațul de cafea, realizând compost natural pentru plantele mele de apartament.

Am ajuns la un alt sfat, cel cu numărul patru, iar acesta se referă la faptul că trebuie să reducem consumul de apă și de soluții pe bază de produse chimice. Apa este o resursă atât de prețuită de cei care duc lipsa ei, așadar ar trebui să ne gândim de două ori înainte de a o irosi fără rost. Am grijă să folosesc doar cantitatea de apă de care am nevoie zilnic, dar acord un interes sporit și deversării de detergenți și alte produse de curățare în apa de la chiuvetă.

Un ultim sfat se referă la planurile de viitor prin care să folosim energii regenerabile, precum cea solară, fotovoltaică sau eoliană. Mă număr printre cei care își propun să-și echipeze viitoarea casă măcar cu un panou fotovoltaic, pentru a asigura curentul electric necesar sau pentru încălzirea locuinței. Nu în ultimul rând, pot contribui și eu la reducerea emisiilor de dioxid de carbon, dovedind încă odată că „Eu” devine „Noi”, iar NOI împreună nu avem limite!   

WE has no limits – Împreună nu avem limite 

Sursă video: E.ON Energie Romania

La final, vreau să vă mai spun că articolul a fost scris pentru concursul inițiat de E.ON România și Blogal Initiative. Voi cum contribuiți zilnic la crearea unui viitor nelimitat de verde? Aștept cu interes răspunsurile voastre prin comentarii la această postare sau prin distribuirea materialului pe rețelele sociale, amintind sursa citată. Vă mulțumesc!

Surse foto și video: site-urile Eon.ro și Pixabay.com.

Advertoriale

Un trio de poveste

În fiecare ceaşcă de ceai există câte o călătorie imaginară.

Catherine Douzel

Sunt genul de persoană care apreciază din plin momentul când își face simțită prezența senzația că întregul univers lucrează pentru a-ți îndeplini o dorință. Așa stau lucrurile cu pasiunea mea pentru ceaiuri și cu dorința de a avea un ceai pentru savurat dimineața, unul pentru prânz și altul pentru seară.

Povestea a început cu propunerea venită din partea Fares de a-i testa produse din gama proprie și de a scrie un articol prin participarea la proba a 15-a a concursului SuperBlog 2020, denumită Gusturi creative de la Fares.

Un trio de poveste

Am ales să vă vorbesc despre un trio de poveste. Înveșmântate în ambalaje sugestive și foarte frumos stilizate, cele trei ceaiuri naturale, create după rețete originale pentru cei ce le cunosc și le iubesc, poartă nume care sugerează exact starea ce trebuie îmbrățișată în cele trei momente importante ale zilei: Mireasmă pentru ivirea zorilor, Vigoare pentru miezul zilei și Tihnă pentru apusul soarelui.

Un aspect deloc de neglijat este crearea unor povești în jurul acestor trei ceaiuri, care m-au dus cu gândul la basmele pe care le ascultam când eram mică. Aici este vorba despre o fuziune între ingredientul local, tipic românesc (busuiocul, măceșele și mușețelul) și „vedeta” internațională, care îți poartă gândurile departe, spre tărâmuri pe care (poate) încă nu ai reușit să le vizitezi.

Mireasmă din plante aromatice, busuioc și lămâie

Combinația unică dintre aroma deosebită a frunzelor de busuioc și notele interesante ale cojilor de lămâie fac din această poveste o rețetă de succes pentru o dimineață reușită. Este un ceai de răsfăț, pentru care merită să-ți acorzi câteva clipe pentru a-l savura pe îndelete.

În medicina tradițională, busuiocul este cunoscut ca având un conținut mare de vitamine și minerale, efect diuretic și antiseptic. În plus, este recunoscut ca fiind un bun protector al vaselor de sânge.

Busuiocului parfumat i se alătură cojile de lămâie, frunzele de rooibos și cuișoarele ușor picante, iar dacă închizi ochii preț de o clipă în timp ce sorbi din ceașca cu acest ceai, ai senzația că te afli într-un hamac, la umbra unei livezi de pe tărâmurile Mediteranei.

Mireasmă este cea care-ți face dimineața frumoasă, îți fură un zâmbet sau mai multe, apoi te face să te gândești cu nerăbdare la ceaiul de la prânz.

Vigoare din plante aromatice, măceșe și ghimbir

Aici avem de-a face cu un mix deosebit de interesant între aroma de scorțișoară, cuișoare, hibiscus, măceșe și ghimbir. Nota picantă a ghimbirului face ca papilele gustative să tresalte, pentru ca în următoarele momente să se bucure de aroma uleiului esențial de mandarine.

Măceșele, cu al lor gust dulce-acrișor, sunt foarte bogate în vitamine, precum este vitamina P, care ajută la normalizarea circulației sanguine. Au efect de stabilizare a glicemiei și asigură creșterea rezistenței organismului la infecțiile pulmonare.

Ghimbirul se împletește cum nu se poate mai bine cu gustul fructelor de măceșe, iar aroma sa conturată atât de puternic te poate purta spre tărâmurile orientale, unde te îndeamnă să asculți nu una, ci poate chiar 1001 povești, înainte de a te aduce înapoi la treburile cotidiene.

Vigoare este cea care-ți dă energia necesară unei zile solicitante, te îndeamnă să mergi mai departe, dar și să aștepți venirea serii pentru a savura un alt ceai.

Tihnă din plante aromatice, mușețel și trandafir

Povestea ceaiului de seară aduce aproape florile de mușețel proaspăt culese de pe plaiurile românești, cojile de lime, frunzele de rooibos și delicatele petale de trandafir. Pentru un plus de senzații, își fac loc în poveste și cuișoarele, dar doar pentru a te face să-ți amintești că au fost cu tine pe tot parcursul zilei, în celelalte două ceaiuri.

Mușețelul este mult apreciat pe plan local pentru gustul său fin și plăcut, dar și pentru că ne ajută să avem un somn mai bun. Are un rol benefic pentru sistemul nostru digestiv, dar ajută și la ameliorarea inflamațiilor gingivale.

Lui i se alătură trandafirul, care datorită efectelor benefice asupra sistemului nervos, face ca somnul să ne fie liniștit și odihnitor. Tihnă este ceaiul care ne duce cu gândul la ziua următoare, care va începe negreșit cu un alt ceai.

În loc de încheiere…

Păcat că o cutie are doar 20 de pliculețe de ceai… Cred că tocmai mi-am stabilit o nouă dorință, dar aștept cu nerăbdare următorul moment când universul va lucra să mi-o îndeplinească!

Sursă imagini: arhiva personală