Advertoriale

Bijuterii în dar doamnelor mele

„Colecția de bijuterii este ca o biografie. O poveste care spune totul despre multe capitole mai mici ale vieții tale.”


(Gem Hunt)

Căutarea unui cadou potrivit pentru o persoană dragă, pe cât de plăcută și simplă ar părea, pe atât de dificilă se poate dovedi în realitate. Nu este deloc ușor să găsești un dar potrivit cuiva, iar rodul gestului nostru de a oferi doar ceva ce nouă personal ne-ar face plăcere, ar putea însemna nu doar un gest lipsit de delicatețe, ci poate chiar un dezastru regretabil. Un cadou, indiferent de conținut, trebuie luat în serios. Desigur că este necesar ca mai întâi să ne punem întrebarea: mie mi-ar plăcea să primesc așa ceva? Dar trebuie apoi să ne gândim și la ce i-ar plăcea persoanei în cauză. Cum este, care îi este stilul, ce preferințe are, ce obișnuiește să facă, sunt doar câteva dintre întrebările la care trebuie să aflăm răspunsuri. Să deslușești ce i-ar plăcea unei anumite doamne, ce ar purta cu plăcere zi de zi sau la anumite ocazii, ce i-ar aminti de gestul nostru, iată un demers nu tocmai simplu.

Să ne gândim, de pildă, la cadourile pe care le-am putea dărui femeilor dragi din viața noastră și poate că veți spune că cea mai simplă dintre soluții ar fi varianta unei bijuterii. Da, într-adevăr, o bijuterie bine aleasă poate fi un cadou perfect. Totuși, tocmai pentru că am putea trata simplist chiar și gestul dăruirii unei bijuterii, s-ar putea să fim nevoiți să constatăm că nu vom avea mari șanse să impresionăm, ba poate chiar vom comite o gafă. Cineva ar putea spune: este un cadou scump, iar femeilor le plac bijuteriile, deci va aprecia! Consider o astfel de atitudine cel puțin una lipsită de considerație. Cine tratează așa un astfel de cadou nu face altceva decât să dovedească faptul că nu a înțeles caracterul simbolic al acestuia și că întreprinde un demers care vădește superficialitate, dezinteres și poate chiar o lipsă a bunului-gust și a bunelor maniere.

De aceea, cu siguranță nu mi se va lua în nume de rău propunerea subiectului de astăzi și anume trecerea în revistă a câtorva idei de bijuterii pe care le-am putea oferi în dar femeilor prețioase din viața noastră. Ce am putea alege pentru mama, pentru o prietenă dragă sau pentru o doamnă pe care o admirăm, astfel încât cadoul nostru să reprezinte nu doar o alegere potrivită, ci poate chiar o experiență memorabilă. Sunt convinsă că fiecare avem idei originale și putem inspira o alegere excelentă. Tocmai de aceea, propun să le discutăm!

Un colier cu dragoste pentru Mama

Voi începe cu cea mai importantă femeie din viața mea: mama. Mama este pentru mine îngerul meu pe pământ și modelul ideal pe care, voit sau nu, am să-l urmez atâta timp cât îmi este dat să respir. Ea îmi este sprijin și căldură, încredere și refugiu. Niciun cadou pe care i l-aș oferi eu nu ar putea egala vreodată pe cel pe care ea mi l-a dăruit: viața. Așadar, indiferent cât aș căuta, nu aș putea să găsesc cadoul perfect.

Totuși, să ne gândim că i-am căuta un cadou pentru ziua ei de naștere sau ziua de 8 Martie, iar acesta ar fi o bijuterie. Ce aș putea să-i ofer în materie de bijuterii? Un colier, o pereche de cercei, o brățară, o broșă ingenioasă sau altceva? Orice, dar să fie ceva frumos. De fapt, ce este, în opinia mea, frumos? Fără nicio ezitare aș spune că este ceva ce combină simplitatea cu inocența și sentimentul de iubire necondiționată. Este exact ce îmi dăruiește și măicuța mea mie. Revin la bijuteria aleasă pentru mama. Uite, vă propun să alegem a-i oferi un colier din argint, unul care să o reprezinte și pe care să-l poarte oricând. Nu unul prea sofisticat, dar suficient de frumos, încât să-i pună în valoare orice ținută și grația. Poate că unul din argint și aș mai putea alege și un pandantiv discret, un simbol for a lifetime, ceva tor dintr-un metal prețios, eventual și cu o piatră mică strălucitoare. De asemenea, poate că ar purta cu plăcere un colier din argint cu perle naturale. Perlele vor duce tot timpul cu gândul la eleganță și rafinament, fiind un simbol al eleganței, purității, generozității și al înțelepciunii acumulate prin experiență. Adică toate acele calități pe care le reprezintă mama pentru mine.

„O femeie are nevoie de nesfârşite şiraguri de perle.”

(Coco Chanel)

Un inel frumos unei rude sau unei prietene dragi

În general, unei prietene sau unei doamne pe care o admir sau căreia îi port un sentiment de recunoștință i-aș oferi o brățară elegantă. Da, brățări din argint sau brățări din mărgele de nisip confecționate de mine. Dar am ales ideea de a dărui un inel unei prietenei dragi sau cuiva dintre rudele apropiate datorită unei amintiri, o întâmplare emoționantă din trecut care mi-a rămas în gând și suflet. În urmă cu câțiva ani, mama a primit în dar un inel minunat de la o verișoară primară, o femeie extrem de frumoasă și stilată. O doamnă cu un incontestabil farmec personal. Locuiește departe și am întâlnit-o rar, însă de fiecare dată când am avut ocazia să ne vedem mi-a lăsat o impresie deosebită. I-am admirat noblețea gesturilor și bunele maniere. Grația în mișcări, decența felului cum vorbește și se poartă cu oricine, în orice situație, totul la ea trădează o educație aleasă, rafinament și bun simț. Una dintre puținele doamne în toată puterea cuvântului și n-aș exagera dacă aș spune că este un ideal al feminității.

Dar să revin la amintirea despre care începusem să vă povestesc. Se întâmpla cu ocazia unui eveniment trist. Era tocmai ziua înmormântării mătușii mamei mele, respectiv mama acestei distinse doamne. Veniserăm să participăm și noi la eveniment acasă la unchii mamei și așteptam slujba de înmormântare. Un grup mic de persoane, rude, cunoștințe și vecini, ne aflam într-o mică livadă de lângă casă. Era o zi foarte călduroasă, soarele ardea și ne adăposteam la umbra pomilor de acolo. Se discuta încet, se depănau amintiri și care cum ajuta cu câte ceva familia îndoliată la pregătirile necesare. Ai mei și cu mine așteptam tăcuți și destul de aproape de noi am zărit-o pe Veronica, verișoara mamei. Se afla alături de soțul său, profesor universitar, un domn cu prestanță, foarte discret și amabil. Cei doi discută puțin cu câteva rude și apoi așteaptă și ei în liniște. Atenția îmi este furată pentru câteva clipe de altceva și apoi când dau să privesc iar în direcția lor observ că Veronica lipsește. Dar imediat apoi o zăresc lângă mama, o ia de mână și îi spune ceva. Nu aud ce îi spune, dar îmi dau seama că o cheamă să meargă undeva mai la o parte. Apoi merg împreună și nu le mai zăresc. Și îmi amintesc ca acum momentul când, după câteva minute, o revăd pe mama întorcându-se singură, Veronica nu mai era cu ea, înlăcrimată, foarte emoționată. Avea lacrimi în ochi, dar părea fericită. Nu ne-a spus nimic în acel moment, nu ne-a dat detalii și nici noi nu am insistat. Părea să aibă un amestec ciudat de sentimente și dorea să se adune. Apoi, ne-a arătat și am aflat. Pe mânuța ei mică se afla acel inel. Un inel frumos din aur, pe care tocmai i-l dăruise Veronica. Și nu era un inel oarecare, era cadoul pe care îl primise la împlinirea vârstei de optsprezece ani chiar de la mama ei. L-a dat jos de pe deget și a insistat să îl dea mamei, un gest cu adevărat nobil așa cum este și sufletul său. Din păcate, cunosc prea puține amănunte despre relația dintre mama și ea, dar valoarea unui astfel de gest este grăitoare.

Mama mea spune că nu am deschis ochii timp de opt zile după ce m-am născut, dar după aceea, primul lucru pe care l-am văzut a fost un inel de logodnă. Am fost captivată.”

(Elizabeth Taylor)

O pereche gingașă de cercei în dar de botez pentru o finuță specială

Copiii pot purta și ei bijuterii, iar cele mai bune ocazii de a le dărui sunt zilele de naștere sau la botez. Cu ocazia botezului micuței mele finuțe am ales o pereche de cercei și, atunci când decis pentru ea, am acordat atenție nu doar aspectului și mărimii. Am fost atentă să aleg o pereche de cercei ușori și comozi, realizați dintr-un material de calitate, un model din aur de 18 K (fără nichel, plumb sau cobalt) și am căutat un sistem de prindere potrivit copiilor. Este extrem de important să cumpărăm doar bijuterii destinate în mod expres copiilor (sau bijuterii pentru bebeluși), însoțite de etichete referitoare la categoria de vârstă. Alegem materiale de calitate, fiind atenți la materialele potențial alergene, iar ca sistem de prindere, putem opta pentru cercei sistem de tijă, filet și căpăcel rotund.

În orice caz, o alegere pe care am considerat-o inspirată pentru finuța mea a fost un model de floricică. Suficient de discret și drăguț, inspirat de lumea copilăriei, pentru o amintire prețioasă. Primii cercei de aur sunt în general prima bijuterie a copiilor și reprezintă o declarație de iubire din partea părinților, a bunicilor sau a nașilor, astfel că i-am ales cu foarte mult drag. O pereche de cercei de aur sub formă de floricele, fluturași, cireșe, căpșune sau simpaticele personaje de desene animate se potrivesc perfect cu obrăjorii bucălați ai bebelușilor.

”Poți să afli ce fel de persoană ești după cerceii pe care îi primești.”
Audrey Hepburn)

Un cadou pentru mine

Să ne permitem un mic demers fantezist: să ne imaginăm faptul că suntem în excursie într-un loc renumit pentru arta și măiestria producătorilor de bijuterii. Știm că acolo putem găsi modele de neegalat și pietre prețioase extrem de rare. Parcă nu ne mai săturăm să admirăm multitudinea de minunății și tânjim să ne cumpărăm o grămadă de frumuseți pe care le descoperim. Doar că timpul și resursele alocate cheltuielilor de concediu sunt limitate. Ce facem? Pentru ce optăm? Pentru ceva mic, simplu, dar simbolic, care să ne amintească de momentul călătoriei sau profităm de ocazie și luăm tot ce considerăm că ne trebuie, fără a lua în calcul bugetul. Chiar și în condițiile în care ar trebui să ne abținem de la orice alte cumpărături în zilele rămase din călătorie.

Aș minți să spun că nu aș fi tentată să aleg ultima variantă. Îndrăgesc mult bijuteriile și, chiar dacă obișnuiesc să port doar câteva, am o veche predilecție spre a le aduna, fie ele din materiale prețioase sau simple chilipiruri. Brățări, coliere, cercei, seturi de bijuteri, toate le păstrez în așa zisa colecție printr-o sumedenie de cutii, cufărașe și punguțe. Am chiar și o mică colecție de brățări din argint. Atunci când fac ordine și-mi deschid toate acele cutiuțe și punguțe îmi dau seama că de unele am mai și uitat. Ce pot să spun? Poate că tocmai pentru că îmi plac atât de mult am ales în urmă cu câțiva ani să le realizez și eu, iar vechii oaspeți ai blogului meu cunosc faptul că modelele de bijuterii și flori confecționate din diverse mărgele sunt motivul pentru care mi-am deschis și blogul personal. Dar, revenind la întrebarea de mai înainte, v-aș răspunde așa: nu, eu una prefer să mă bucur de momentele călătoriei. De fiecare dată am ales să-mi iau măcar o mică bijuterie, dar atunci când mă întorc dintr-un loc, prefer să port cu mine acasă amintirea oamenilor, locului și experiențelor trăite.

„Dacă o fată spune să nu îi cumperi cadou de ziua ei, cumpără-i cadou de ziua ei, și asigură-te că vor fi bijuterii.”
(Kami Garcia)

Mulțumesc provocării propuse de Indira, sponsorul probei 10, din cadrul concursului Spring SuperBlog 2021. Datorită acestei probe, care se numește „Cadouri pentru femeile prețioase din viața ta”, m-am bucurat de amintiri și am scris cu multă plăcere la acest articol. Mie mi-a plăcut! Vouă?

Sursă imagini: site-ul Indira.