Advertoriale

Când curățenia de primăvară se întețește, cu aparatura iscusită, casa noastră repede și simplu strălucește


Curățenia și ordinea nu sunt probleme de instinct; ele țin de educație și, ca majoritatea lucrurilor, trebuie să-ți cultivi gustul pentru ele.

Benjamin Disraeli

Cuprins articol:

Primăvara ne îndeamnă la șmotru

Întreținerea curățeniei în locuință presupune în permanență efort, timp, cheltuială și o oarecare atenție și îndemânare din partea noastră. Spun atenție și îndemânare, pentru că, nu de puține ori, personal m-a costat și mai mult timp și efort pentru a repara ceva stricat la o simplă neatenție în timpul curățeniei. Nu mai vorbesc și despre accidentele casnice destul de urâte pe care tot din neatenție le putem provoca… Apoi, lupta cu murdăria, praful și microbii nu este una care să se ducă atât de lesne într-o gospodărie, însă bucuria actuală este că datorită noilor tehnologii curățenia locuinței a devenit o activitate mult mai puțin istovitoare și laborioasă. Gospodina modernă are la dispoziție un arsenal serios de aparate de curățat inovatoare care să îi simplifice și să îi ușureze munca. Aspiratorul, mătura simplă și mopul clasic pot fi acum alese în varainte tehnologizate, iar gama de produse existente este una nesperat de largă. Adresez pe această cale reverențioase mulțumiri și complimente tuturor dezvoltatorilor care se străduiesc să aducă inovații prețioase în domeniu. Tehnologia inovatoare contează atunci când ne propunem curățenia WOW.

Și pentru că primăvara ne-a ocupat deja paginile calendaristice, aleg să bifez cât mai curând curățenia specifică acestui anotimp, dar nu oricum, ci ca orice gospodină care se respectă, înarmată cu o întreagă recuzită de soluții și aparate care să-mi ofere spor în lucru și rezultate excelente la final. Toate bune și frumoase, numai că în această primăvară lucrurile au ținut neapărat să se complice în ceea ce mă privește. Am cumpărat recent o nouă locuință și urmează partea cu mutatul… desigur după întreaga nebunie cu mobilarea locuinței, amenajarea gospodăriei și asigurarea utilităților urmează, sigur că da, ați ghicit, marea agitație privind curățenia. Pereți, podele, iar pereți și iar podele și MAI ALES ferestre. Multe, multe și mari, foarte mari ferestre. „A room with a view” mi-am dorit, cu „a room with a view” m-am ales. Numai că așa cum știm că este permanent valabil, că orice drept sau beneficiu vine obligatoriu la pachet cu o obligație, și în acest caz lucrurile stau la fel: multă muncă la ștergerea unei suprafețe vitrate foarte generoase. Așa că, șterge, Cristino, șterge, dar bucurându-te în voie de priveliștea superbă și de lumina grozavă a soarelui de care dispui.

Dar să lăsăm deoparte nota de ușoară glumă autoironică deoparte și să revenim la subiectul ce ne frământă astăzi, anume să vedem care ar fi lista operațiilor de curățenie din această primăvară. Le voi enumera întocmai așa cum mi-am propus-o, soluțiile de curățenie la care voi apela (menționez că pe viitor voi folosi metode cât mai naturale și ecologice posibil, însă acum, date fiind situația mutării într-un spațiu nou și contextul pandemic actual, când curățenia cu adevărat igienică este mai importantă ca oricând, voi alege metodele clasice bazate pe clor și dezinfectanți, cele disponibile din comerț) și voi descrie cele câteva aparate nelipsite din recuzita mea, cu atributele pentru care le consider indispensabile. Cu siguranță că ar fi și altele, dar cele menționate sunt practic baza.

Cuprins articol

Operațiile curățeniei de primăvară

Curățenia de primăvară în noua mea locuință presupune un număr de operații pe care de altfel le utilizăm și la efectuarea curățeniei periodice generale din gospodării. Pentru fiecare activitate de curățare, voi aminti și câte o idee de aparat sau dispozitiv inovativ care ne-ar putea veni în ajutor în îndeplinirea cu brio a misiunii de curățare pe care ne-am stabilit-o. Nu am să menționez curățarea perdelelor, draperiilor, tapiseriilor și covoarelor, deoarece toate acestea în cazul locuinței mele vor fi unele noi. Pentru întreținerea unor astfel de obiecte decorative, propun să discutăm cu prilejul unui articol viitor.

Operațiile de curățenieModul de curățenie Precauție
Se mătură și se spală pardoselile de gresie din băi, terase și balcoane.Pardoselile de gresie se mătură și se curăță cu un mop și o soluție de apă caldă cu puțin detergent dezinfectant de pardoseli, eventual unul universal (la utilizarea produselor de curățat din comerț, întotdeauna trebuie citite indicațiile, deoarece majoritatea trebuie diluate). Gresia poroasă se poate curăța cu bureți abrazivi pentru a asigura o curățenie temeinică; gresia porțelanată sau lucioasă poate fi curățată cu soluții de șters geamurile, recunoscute pentru efectul optim în cazul ferestrelor, oglinzilor, dar și gresiei și faianței.

Aparatură inovativă: Pentru curățarea teraselor din lemn, piatră sau WPC, se poate folosi un aparat de curățat terase și suprafețe de piatră. Un astfel de dispozitiv permite îndepărtarea ușoară, temeinică și excepțională a murdăriei de pe diferite suprafețe exterioare. Pur și simplu se poate conecta la furtunul de grădină și se începe curățarea.  Se reglează debitul de apă și dispune de perii rotative care îndepărtează murdăria cu aderență mare de pe suprafețele diverse din terasele noastre.
Se poartă mănuși de protecție și se aerisește.
Se curăță pereții placați cu faianță.Faianța se curăță cu un burete sau o cârpă din microfibră și cu o soluție de apă fierbinte și un detergent special sau unul universal, eventual cu puțină soluție de geamuri diluată. Se insistă cu un burete abraziv în zonele pătate.
Dacă gresia și faianța sunt montate în locuri foarte umede, după trei, cinci zile de la montajul plăcilor ceramice, rosturile chituite se tratează cu silicon transparent, ce oferă rezistență la umezeală.
Pentru întreținerea gresiei și faianței, se pot utiliza soluții făcute în casă, unele pe bază de oțet, bicarbonat de sodiu, suc de lămâie și alcool etilic (spirt). O rețetă eficientă: 4 căni de apă fierbinte, jumătate de cană bicarbonat de sodiu și un sfert de cană oțet alb.

Aparatură inovativă: în cazul murdăriei persistente se poate utiliza o perie electrică pentru curățarea băii (gresiei, faianței, căzii și cabinei de duș). Dacă se utilizează o variantă cu mâner telescopic, se poate ajunge repede și cu mai puțin efort și în cele mai ascunse colțuri pentru curățarea murdăriei, calcarului sau petelor de mucegai.
Se poartă mănuși de protecție și se aerisește.
Curățarea faianței se face de sus în jos, pentru prevenirea scurgerii murdăriei.
Se mătură, se aspiră și se curăță parchetul din diverse încăperi (parchet laminat, în cazul locuinței mele).Parchetul se curăță întâi de praf. Fiind o casă recent construită, cu urme serioase de praf și materiale de finisaj, eu am măturat și apoi am aspirat. Am folosit o mătură obișnuită, dar pentru o întreținere mai eficientă și rapidă se pot folosi modele de mături cu perii rotative sau mături electrice, ideale pentru podelele dure și chiar mochete. Recomand mânerele telescopice, cu articulații flexibile, pentru o utilizare ergonomică și acces facil oriunde în încăperi. Cât privește mătura electrică, optați pentru o variantă cu funcționare pe baterie reîncărcabilă și fără fir. Dacă mătura dispune și de un container detașabil pentru murdărie, treaba este din nou simplificată. Nu va trebui să alergați prin casa după clasicul făraș.

Se aspiră cu una din multitudinea de variante existente pe piață: aspirator clasic cu sau fără sac, aspiratoare cu abur, aspirator cu filtrare prin apă, aspirator vertical, aspirator cu spălare, aspiratoare robot, aspiratoare multifuncționale etc. Personal am folosit numai variantele clasice cu și fără sac, iar atunci când le-am ales am acordat atenție mai ales la două aspecte: să fie economice – minim clasa A; să aspire bine covoarele – clasa A; dotarea aparatului cu un filtru HEPA. Pentru că noua mea locuință dispune de încălzire în pardoseală, suprafața acoperită de covoare va fi mai restrânsă, dar asta nu înseamnă că eficiența de aspirare a diverselor suprafețe nu va mai fi la fel de importantă.

Aparatură inovativă: se poate utiliza și un mop electric cu abur, deosebit de util în igienizarea suprafețelor din gresie și parchet laminat. Se utilizează puterea de abur fierbinte pentru a curăța murdăria și poate elimina până la 99% din bacterii și virusuri. Aparatele cu abur pot fi utilizate cu și fără detergenți, reușind să facă o treabă excelentă, iar utilizarea lor poate acoperii curățare unei palete largi de suprafețe, datorită unor seturi extinse de accesorii cu care vin dotate De exemplu, există accesorii și pentru curățarea faianței, rosturilor, suprafețelor din sticlă, oglindă, ferestre, capacele roților automobilului, sinele ușilor glisante etc.
Se aerisește întreaga locuință.
Se curăță tocurile și tâmplăria ușilor (din lemn masiv de pin placat cu MDF înfoliat în furnir sintetic – folie PVC) și ferestrelor (PVC termoizolantă).Tocmai am descoperit și eu cât de dificil și frustrant este să cureți ramele de termopan dintr-o locuință nouă, decorate cu o paletă bogată de urme de vopsea și tencuială. Apoi mă gândesc cu groază și la rosturile din tocuri care vor aduna multă mizerie, praf, insecte și multe impurități extrem de nesănătoase. Ce este de făcut? Ne înarmăm cu răbdare și trebuie să apelăm la câteva soluții. Vom folosi lavete curate, iar într-un lighean sau o găleată vom amesteca apă călduță cu puțină soluție specială pentru curățarea termopanelor. Dacă soluția specială ne lipsește, se poate prepara o soluție naturală dintr-o cană de oțet și patru căni de apă fierbinte. Soluția obținută o vom turna într-un recipient cu pulverizator. Se stropește suprafața de curățat, se lasă să acționeze vreo 5-10 minute și se șterge cu o lavetă neabrazivă.

Urmele de tencuială pot fi îndepărtate cu un dizolvant comercial de var și se așteaptă până îți modifică structura, devenind apoase. Apoi, se folosește un burete de vase pentru curățare.

Pentru eliminarea murdăriei din tocurile ferestrelor se folosește: o periuță de dinți, prosoape de hârtie sau o lavetă moale, praf de copt, oțet alb. Se presează praful de copt în zonele cu murdărie și se stropește cu puțin oțet. se lasă vreo 5-10 minute să acționeze, după care se curăță cu periuța de dinți. La final se folosesc prosoapele de hârtie pentru îndepărtarea murdăriei.

Aparatură inovativă: Aparat de curățat cu abur – poate fi folosit pentru o curățare temeinică care ucide 99,99% din virusuri și bacterii existente pe suprafețele dure din jurul casei. Este un aparat cu dimensiuni compacte, ușor și rapid de utilizat. Datorită accesoriilor multifuncționale și jetului puternic de abur fierbinte oferă o eficiență remarcabilă chiar și în îndepărtarea murdăriei întărite.
Se poartă mănuși de protecție.
Se spală și se dezinfectează obiectele sanitare din băi.Dezinfectarea suprafețelor băilor și obiectelor sanitare se poate face cu o lavetă din microfibră, fie cu detergenți speciali din comerț, eventual cei bio, ecologici (soluții realizate 100% din plante), fie se poate folosi apă fiartă în care se dizolvă o lingură de amoniac.

Aparatură inovativă: în cazul murdăriei persistente se poate utiliza o perie electrică pentru curățarea băii (gresiei, faianței, căzii și cabinei de duș). Dacă se utilizează o variantă cu mâner telescopic, se poate ajunge repede și cu mai puțin efort și în cele mai ascunse colțuri pentru curățarea murdăriei, calcarului sau petelor de mucegai.
Se poartă mănuși de protecție și se aerisește.
Curățarea faianței se face de sus în jos, pentru prevenirea scurgerii murdăriei.
Se curăță geamurile și oglinzileGeamurile se spală cu mopuri și raclete speciale (cu mânere telescopice) și diverse produse din comerț (soluții speciale pentru geamuri) sau, mai natural, cu o cârpă înmuiată într-o soluție de apă cu oțet. Geamurile și oglinzile se șterg cu lavete din microfibră, hârtie de ziar sau prosoape de hârtie.

Aparatură inovativă: putem folosi un aspirator pentru geamuri, datorită căruia curățarea geamurilor va deveni incredibil de ușoară în comparație cu una realizată prin metode convenționale. Echipat cu baterie electrică reîncărcabilă (niciun cablu nu va deranja în timpul lucrului), aparatul înmoaie suprafața, spală și aspiră apa de pe geamuri fără să lase urme de murdărie, stropi sau dungi de apă murdară. Având un design compact, poate fi utilizat foarte ușor pentru curățarea tuturor suprafețelor, chiar și marginea inferioară a ferestrelor. Un astfel de aparat poate fi folosit pe toate suprafețele netede: ferestre, geamuri ale mașinii, mobilierul din sticlă, faianță, oglinzi sau cabina de duș. recipientul de colectare a apei murdare poate fi golit rapid și simplu fără a intra în contact cu apa murdară.
Nu se spală geamurile atunci când se află în bătaia directă a razelor de soare.

Cuprins articol

2 aparate nelipsite la curățenie în gospodărie

1. Pentru mine cel mai important la curățenie este aspiratorul, eventual un aspirator cu spălare. În opinia mea, un aspirator bun trebuie să asigure cele mai bune performanțe în aspirarea suprafețe multiple, inclusiv eficiență în aspirarea covoarelor. La fel de important este și consumul de energie, drept pentru care mă orientez spre modelele clasate cu o eficiență energetică A. Sunt importante și designul ergonomic al aparatului și disponibilitatea unor perii de aspirare inovative și accesorii variate, arme secrete pentru performanțe de aspirare de top. În general, am optat pentru modelele de aspiratoare fără sac, cu tehnologie multi-ciclon, pentru a nu mai fi nevoită să schimb sacii la anumite perioade. De asemenea, acord atenție sistemului de filtrare eficientă a prafului, optând pentru tehnologii avansate sau cel puțin cu un filtru de igienă HEPA. Pentru o autonomie și confort optim este importantă și o capacitate generoasă de colectare a prafului. Prin urmare caut o variantă cu recipient de colectare de cel puțin 2,5 litri. Ah, și să nu uit! Vreau să mă bucur și de un nivel scăzut de zgomot. Puține pretenții în ceea ce mă privește, nu-i așa?

2. Un mop electric cu abur este noua mea găselniță în materie de curățenie acasă. Poate că pentru unii acest aparat aparține deja inovațiilor din trecut, dar eu abia l-am descoperit și mărturisesc că mi-a plăcut. Utilizarea intensă a variaților detergenți de suprafețe este practică, eficientă în îndepărtarea murdăriei, dar poate fi și dăunătoare sănătății după o utilizare intensă și îndelungată. Prin urmare, mă bucur să descopăr această alternativă cu abur fierbinte, eficientă și sănătoasă în același timp. Mopul electric înlocuiește astfel cu succes mopul clasic care elimină murdăria, bacteriile și germenii fără a se folosi detergent sau vreo substanță chimică pentru curățare. Mopul meu este unul cu cablu și este o variantă simplă, însă există și modele care au și funcție de aspirare și sunt prevăzute cu baterie reîncărcabilă.

Există varianta de aspirator cu abur. De exemplu, modelul de aspirator cu abur SV7 de la Kärcher, în prezent liderul mondial al furnizorilor de sisteme de curățare, oferind produse ce se disting prin inovație, performanță de top și calitate, fiind un ajutor de nădejde atunci când vine vorba despre curățenia care contează. Un astfel de aspirator combină așadar avantajele dispozitivelor de curățat cu abur cu puterea aspiratoarelor uscate. Se aspiră murdăria, se șterge umed și se usucă ulterior. Totul într-o singură procedură. Acest dispozitiv impresionează prin multitudinea de accesorii de care dispune, fiind eficient pentru o utilizare multifuncțională, atât pentru curățarea suprafețelor dure, cât și a covoarelor, oferind 4 nivele de aspirare și 5 nivele de control al volumului de abur. Utilizarea igienică este completată și de un sistem de filtrare multiplu (inclusiv filtru HEPA).

Cuprins articol

2 aparate utile la curățenia din curte

1. Dar să ne gândim și la curățenia pe care trebuie să o asigurăm în curte sau pe aleile, scările exterioare și gardurile din jurul casei noastre. Murdărie, frunze, nisip, mușchi, noroi, pământ și multe altele pot crea un aspect cu totul indezirabil, iar imaginea căsuței noastre de vis este afectată extrem de mult. Totuși, există și pentru efectuarea curățeniei din curte multe soluții inovative. Măturile, lopețile și simplul furtun de apă pot primi o pauză binemeritată atunci când noua tehnologie intră în acțiune. Prin urmare, putem lua exemplul unui aparat extrem de eficient atunci când dorim să curățăm bine aleile din curte. Vom folosi un aparat de spălat cu presiune și ne vom putea bucura de sentimentul acela de mulțumire și entuziasm, pe care îl avem când știm că am obținut exact ce ne doream. Că dorim să îi reoferim strălucire mașinii noastre, că dorim ca aleea casei noastre să fie din nou perfect curată sau poate vrem ca vechiul mobilier de grădină să își recapete frumusețea de odinioară, în ciuda prafului și murdăriei acumulate, cu ajutorul unui astfel de aparat puternic de spălat cu presiune ridicată vom obține curățenia perfectă. Nici suprafețele mari și nici cele greu accesibile nu vor reprezenta o problemă. Cât despre murdăria întărită pe pavaje, nici nu ne mai gândim la ea. Se va rezolva totul rapid și ușor.

2. Foarte utilă ne-ar pute fi și o mașină de măturat. Datorită unor perii și role rotative puternice, un astfel de dispozitiv este foarte eficient în obținerea unei curățenii complete, pe întreaga suprafață a zonei de măturat, inclusiv în marginile greu accesibile. Murdăria este stocată într-un recipient ușor de îndepărtat și golit, fără să intrăm în contact cu murdăria. Aceste mașini au un design ergonomic și funcționează fără fir, oferind o manevrare ușoară indiferent de suprafață. Vom fi și foarte eficienți la capitolul timp, deoarece vom putea curăța fără efor suprafețe de până la 2000-3000 m² într-o singură oră.

Cuprins articol

În loc de final

Fiecare familie își stabilește propriile tehnici și propriul program pentru întreținerea curățeniei din locuință, iar acest articol nu face decât să propună câteva idei în vederea unei posibile eficientizări în realizarea unor astfel de activități. Totuși, un lucru este cert: igiena este la fel de importantă pentru noi toți, iar asigurarea ei se face cu ceva efort și interes. Merită să căutăm soluțiile cele mai potrivite pentru a ne stabili un mod de viață plăcut și sănătos. Până la urmă, raportate la câștigul pe care l-am putea obține pentru sănătatea noastră și a celor dragi, efortul și costurile implicate pot fi unele cu adevărat derizorii. Că purtăm o simplă mască, fără a ne plânge sub o formă patetică că nu putem respira cu ea atunci când sănătatea publică o cere, că trebuie să folosim apa și săpunul mai des decât ne-ar conveni, că deschidem larg ferestrele de mai multe ori într-o zi sau poate ne propunem cumpărarea unui aparat inovativ pentru o eficacitate maximă în păstrarea unui mediu sănătos acasă, toate acestea pot fi mici detalii care cândva ar putea conta enorm. Stă în puterea noastră și uneori avem chiar obligația să facem alegerile care contează.

Cuprins articol

Surse imagini: Kaercher.com/ro/; colajul foto a fost realizat cu Canva.com.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2021, probă sponsorizată de Kärcher: Top aparate must-have pentru curățenia de primăvară.

Un gând despre „Când curățenia de primăvară se întețește, cu aparatura iscusită, casa noastră repede și simplu strălucește

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s