Cuiburi de berze


Îți plac berzele și-ți dorești să afli lucruri interesante despre ele? Dacă da, atunci astăzi îți voi povesti puțin despre câteva proiecte care transmit  imagini pe internet, ținând sub observație cuiburi de berze prin intermediul unor camere web. Viața pe care o duc berzele la cuib este dezvăluită în timp real și poate fi deosebit de relaxant să arunci din când în când câte o privire pentru a afla noutăți. Așadar, iată unde le poți urmări:

1. Transmisiunea live din satul Vlaha, județul Cluj oferă imagini asupra unui cuib amplasat pe un stâlp electric, montat pe un suport, așa încât păsările să nu atingă firele aflate sub tensiune. Deocamdată transmisiunea nu dispune de sunet, dar unghiul de filmare al camerei este foarte bun și este posibilă urmărirea cuibului și pe întuneric, camera fiind prevăzută și cu sistem infraroșu. La acest cuib le veți putea urmări pe Leske (femela) și Miska (masculul), iar în acest an și pe cei patru puiuți ai lor, care cresc foarte repede. Cele două berze stau cu rândul la cuib, cât timp unul protejează puii, celălalt părinte pleacă după mâncare. Viața familiei de berze este prezentată prin intermediul imaginilor live, dar și prin scurte relatări în limbile română, maghiară și engleză despre evenimentele de la cuib.

Cuibul a fost construit în anul 1998, iar camera transmite imagini live din anul 2017. Este vorba despre proiectul Păsările Clujului, coordonat de Szabó D. Zoltán, iar site-ul transmisiunii este administrat de Asociația „Apáthy István” și Departamentul Maghiar de Biologie și Ecologie al Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca. Proiectul vizează studiul comportamentului berzelor, popularizarea și protejarea lor și se bucură de sprijinul Electrica Distribuție Cluj, precum și al localnicilor din Vlaha, care participă la proiect ca voluntari.

2. Transmisiunea live de la Cărpiniș, județul Timiș, este unul dintre proiectele Wildlife România, fiind un proiect elaborat de Cristian Ilea și pus în practică de Asociația Wild Watch România, care are ca obiectiv principal dezvoltarea comunicării și educarea publicului prin intermediul imaginilor filmate și al fotografiei. Observarea berzelor a început cu proiectul pilot “Cuibul de barză albă din Cărani” al secțiunii LIVE din website-ul wildliferomania.com. În cadrul acestei secțiuni se mai găsesc transmisiuni live și de la un cuib de șoim dunărean și un cuib de mierlă.

Privind cuiburile de berze, deși sunt urmărite două cuiburi, cel de la Cărpiniș și cel de la Cărani, în acest an, este prezentă o familie de berze doar la Cărpiniș. Este vorba despre familia formată din berzele Ela (femela) și Cris (masculul), iar în acest an, și din cei trei puiuți ai lor. Pentru imagini live și amănunte despre cuib, poți accesa și paginile de Facebook și YouTube ale proiectului.

3. Alte transmisiuni – nu cunosc amănunte despre aceste surse, dar țin să le menționez, deoarece și aceste transmisiuni pot fi la fel de interesante:

  • Sovata, județul Mureș;
  • Satul Dumbrăvioara – supranumit „satul berzelor” – din județul Mureș, unde Asociația Milvus a instalat două webcam-uri, pentru a urmări concomitent două cuiburi de berze, în cazul în care unul dintre ele nu este ocupat într-un anumit an: webcam 1 și webcam 2.

Pentru final am păstrat informația despre proiectul Societății Ornitologice Române și a ENEL România, despre care poate că ai auzit deja: aplicația pentru smartphone Uite barza!, unde datele sunt colectate cu ajutorul voluntarilor care doresc să se implice în acest proiect. Aplicația a fost creată cu scopul de a recenza cuiburile de berze, așa încât să devină un instrument important pentru studiul cuibăritului berzei albe în țara noastră.

În ce privește anul 2019, spre exemplu, au fost identificate peste 1.900 de cuiburi (în care au cuibărit peste 6.500 de berze albe, dintre care aproximativ 3.000 sunt adulți), cele mai multe în județele Suceava, Harghita și Călărași. Recordul absolut pentru cel mai mare număr de pui într-un cuib de barză s-a înregistrat tot anul trecut, în satul Horodnic de Sus din judeșul Suceava: șapte pui!

Dacă ți-am stârnit curiozitatea, poți găsi mai multe detalii aici.

Sursă fotografii: pixabay.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s