Advertoriale

Vacanța ideală pe litoralul românesc

  1. Marea, un vis frumos oricând

Amintirile copilăriei ne rămân veșnic întipărite în gând: veselia jocului cu prietenii din vecinătate; bucuria vreunei note mari la școală; pozne, boacăne și ștrengării; pedepsele primite de la părinți pentru neascultare; și apoi o îmbrățișare caldă și plină de dragoste din partea mamei pentru a ne împăca. Le păstrăm în gând și-n suflet, ca într-un creuzet în care arde un foc multicolor, topindu-le și amestecându-le pe toate într-un aliaj de dor și nostalgie.

Scormonesc în desaga cu amintiri și mă redescopăr copil, cu tot cu isprăvile pe care le făceam pe atunci: nu ratam niciun episod al serialelor „Sandy Bell″, „Dallas″, „Beverly Hills, 90210″, iar în propriu-mi palmares, îmi mai figurau și câteva filme americane, dar acestea musai vizionate pe la norocoșii posesori de video; săream elasticul și coarda mai toată ziulica, iar nu neapărat în fața blocului sau în curtea școlii, ci în casă, spre necazul vecinilor; dădeam fuga după pâine la magazinul din colț, cu care prilej mă alegeam și cu câte-o gumă Turbo, pradă de război, evident; îmi exersam puterea de persuasiune asupra lui buni, sărăcuța cumpărându-mi delicioasa turtă dulce, taman înainte de masa de prânz; apoi, una dintre cele mai frumoase amintiri, vara, atunci când mergeam cu familia pe litoralul românesc. Și iată cum timpul a trecut, dar chiar și acum trăiesc visând cu ochii deschiși la viitoarele vacanțe la mare.

Sursă foto: pixabay.com

Nu am cuvinte să descriu emoția și entuziasmul cu care așteptam zilele plecării. Ce fericită eram când îmi spuneau părinții că aveam să ne pregătim pentru o nouă vacanță în acel loc minunat. Îmi părea aproape ireală bucuria clipelor când simțeam briza sărată a mării și nisipul fin și cald sub tălpi.

Cât despre amintirile pe care le-am țesut pe urzeala gândului cu prilejul fiecărei vizite, posibil să fie cam aceleași cu ale voastre: undele sclipitoare ale mării, valurile înspumate ce mângâie galeș ori nărăvaș țărmul, dansul gâlcevitor al pescărușilor pe azurul cerului senin, nisipul înțesat de scoici dornice să le descoperiți pentru colecția de acasă și multe, multe altele asemenea.

Și ce făceam noi acolo? Păi, ne scăldăm și băteam mingea gonflabilă pe valurile răcoroase. Ne luam la trântă cu viziuni inginerești, pentru a ridica cele mai strașnice castele de nisip. Cercetam în detaliu fiecare colțișor de plajă pentru scoici nenumărate. Le scoteam la lumină ca pe niște indicii de mare preț, de mai însuși Hercule Poirot ar fi fost invidios să ne vadă. Când reveneam triumfători la prosopul de plajă cu punguța doldora de scoici și pietricele, îi exasperam pe toți cu prezentarea colecțiilor interminabile. Ne întindeam la soare să ne bronzăm și așteptam tacticoși, de parcă ne-am fi dorit să furăm tot soarele și ne întorceam acasă atât de ciocolatii, că și Naomi Campbell ar fi părut cam palidă în comparație cu noi. Ei, exagerez, bine-nțeles!

Cred că efectul acestor imagini este unul iremediabil asupra gândurilor noastre. Proviziile acestea de bună dispoziție au darul de a ne asigura un suflu proaspăt și reconfortant ori de câte ori apăsarea zilelor mai mohorâte o cere. Era frumos în copilărie la mare, este la fel de plăcut și acum, motiv pentru care revenim la ea mereu.

  1. Litoralul românesc, destinația vacanțelor ideale

Sponsorul probei 10 a competiției Spring SuperBlog 2020 ne-a provocat să ne imaginăm vacanța ideală pe litoralul românesc. Impresiile pe care le-am cules în copilărie deja vi le-am împărtășit. Bifat. Dar haideți să vedem cum prefer să mă gândesc la vacanțele petrecute în prezent.

Sănătate, liniște și o concepție cât de cât optimistă și îngăduitoare asupra lucrurilor care ne înconjoară. Acesta sunt câteva condiții pentru o experiență reușită oriunde ne-am afla, iar dacă mai adăugăm și decorul litoralului Mării Negre, vacanța ne va deveni una ideală. Datorită distanței mai scurte și, pur și simplu, pentru că este al nostru, litoralul românesc este oricând o opțiune pentru a evada din rutină și pentru a ne petrece cele mai frumoase concedii și vacanțe. Cât despre cum, cât, cu cine și ce obișnuiesc eu să fac cu ocazia acestor vacanțe, voi răspunde scurt și la obiect.

2.1 Cine mă însoțește la mare

În cazul meu, familia mi-a fost întotdeauna alături în vacanțe. Părinții au fost nevoiți să-mi tolereze năzbâtiile în copilărie, iar acum soțul îmi este complice la tot ce ține de planificarea și înfăptuirea faptelor de travel. Însoțiți sau nu de câteva persoane dragi, obișnuim să cutreierăm lumea în lung și-n lat, iar litoralul este întotdeauna printre destinațiile-vedetă.

Sursă foto: pixabay.com

2.2 Când și cum ne rezervăm vacanța

Atunci când este posibil, preferăm să ne planificăm călătoriile din timp. Apelăm la variantele Early Booking pentru rezervări, măcar cu o jumătate de an înainte. De exemplu, pe site-ul agenției de turism litoralulromanesc.ro, ori pe noua versiune a site-ului, digital.litoralulromanesc.ro, avem posibilitatea să consultăm variantele de înscrieri timpurii sau cele din categoria de Cazare litoral.

Să presupunem că am dori să mergem la Eforie Nord unde, by the way, a fost extinsă plaja, care acum arată spectaculos. Prin urmare, accesăm opțiunea Cazare Eforie Nord, et voilà, avem acces la o paletă întreagă de variante privind ofertele speciale, opțiuni de cazare, știri și informații despre stațiune. Pentru alte detalii, ne putem adresa online prin intermediul unei ferestre de interogare, iar personalul amabil al agenției ne stă la dispoziție cu informații.

Totuși, dacă programul nu ne permite sub nicio formă să optăm pentru o rezervare timpurie, nu ne panicăm. Ni se poate întâmpla să ajungem în luna august și taman atunci să găsim o portiță de concediu. Ce facem? Foarte simplu. Căutăm în secțiunea de Last Minute și putem beneficia de oferte surprinzătoare.

2.3 Serviciile pentru care optează familia mea

Fiind vorba despre litoral, ne ducem cu gândul la relaxare și, mai pe românește, la „a sta cu burta la soare″. Perfect. Asta înseamnă că ne dorim ceva confort. Nu e ca în cazul excursiilor de circuit sau cele de un pur sightseeing, când după o zi întreagă de alergat, nu ne mai dorim decât o cazare într-o cameră curată, eventual cu un mic dejun inclus, și un pat în care vom adormi buștean.

Dar să revenim la litoralul românesc. Spuneam că ne dorim confort. Alegem un hotel de minim trei stele, ideal patru, dacă vrem să ținem seama și de un buget mai accesibil. Nu că la cinci stele nu ar fi mai bine, dar, personal, prefer să-mi aloc resursele financiare mai multor vacanțe, decât să le epuizez subit pe o singură variantă. Prin urmare, site-ul pe care vi l-am menționat, din oferta de peste 1000 de de hoteluri și pensiuni ale întregului litoral, cu siguranță, ne poate veni în ajutor și în acest scop.

Familia mea nu îngroașă rândurile celor pentru care mâncarea ar părea să fie un scop în viață, cel puțin atunci când sunt în concediu. Nu, exclus. Mai ținem puțin și la siluetă, că deh, trebuie și este mai sănătos așa. Totuși, dacă e să fie confort, nu prinde rău o vacanță all inclusive. Mă rog, ar merge și una cu demipensiune, deși detest acele momente când, rupți de foame, alergăm bezmetici pe străduțele încinse de arșiță în căutarea unui prânz salvator. Privim ofticați cum toate mesele sunt pline pe la localurile preferate și în final ajungem să mâncăm printr-un restaurant cel puțin dubios. Nu, nu-mi plac asemenea experiențe.

2.4 Și despre ce obișnuim să facem la mare

Aici lucrurile sunt și mai simple. Alegem aceleași activități din copilărie, dar ne mai poate surâde și vreo mini-croazieră, ceva distracție în Satul de Vacanță Mamaia, o plimbare cu hidrobicicleta sau o raită pe la Delfinariul din Constanța. Cât despre excursiile opționale, la acest capitol am rămas datori cu două variante pe care le-am tot amânat. Ne dorim să vedem regiunea Deltei Dunării și apoi să trecem granița, pentru a vizita orașul Balcic. Castelul de la Balcic, reședința de vară preferată a Reginei Maria. Sunt convinsă că vom fi uimiți de castel, dar mai ales de grădina acestuia, unicat în Europa centrală și de est.

  1. Un gând de final

Acestea fiind spuse, atunci când vă veți afla la mare, vă mai propun să faceți ceva. Cel puțin o fotografie. Dar nu cu una cu dalmațianul din dotare sau cu maimuțica aceea care evită stresată să privească obiectivul, ambii ai unui nene fotograf mult prea entuziast în ce-l privește meseria. Bine, nu mi-e rușine nici de cămila zilelor noastre, că deh, lucrurile au evoluat. Nu, optați pentru o fotografie simplă a aparatului vostru foto, care să vă treacă pe răbojul amintirilor toate acele clipe de zâmbete și fericire.

Și, dacă o vrea soarta, haideți să ne vedem la mare, pe litoralul românesc, într-o viitoare vacanță ideală! Dar nu acum. Acum stăm în casă!

Sursă foto: pixabay.com