Advertoriale

Trăiește armonios mâncând sănătos!

Întrucât scriu aceste rânduri în plină epidemie mondială, vreau să mă alătur și eu demersurilor comunității blogosferei și să fac apel la calm și la responsabilitate socială. Igiena este extrem de importantă pentru traversarea cu bine a acestei perioade dificile din viețile noastre, însă nici alimentația nu ar trebui să fie neglijată, iar cămara, dacă tot se umple sub imperiul neliniștii și incertitudinii, ar trebui să conțină pe un raft accesibil dispus, produse care să ne ajute sănătatea.

Sănătatea noastră este influențată direct de stilul de viață ales

Pe drept cuvânt, acesta ar trebui să fie motto-ul vieții noastre, măcar de acum înainte, mai ales că deja conștientizăm necesitatea ca totul să se restarteze, ca nimic să nu mai fie ca înainte, ca prioritară să fie nevoia de a ne regândi stilul de a trăi în armonie cu tot ce ne înconjoară.

Sunt multe surse de informare care ne pot sprijini să facem asta și multe companii la care putem apela pentru a procura produse crescute și procesate natural. Iată un exemplu chiar de la noi din țară: Depal SRL, deținătoarea brandului Dried Fruits, care de peste 2 decenii furnizează produse accesibile, certificate DQS şi EcoCert. Mai mult, driedfruits.ro este printre primele site-uri de profil din România dedicat alimentaţiei bazate pe produse naturale, nuci şi alune, fructe uscate şi cereale.

10 alimente care nu trebuie să ne lipsească din cămară

Că tocmai vorbeam de cămară, am să vă dau cel mai simplu (și documentat) exemplu: al meu! Iar aici nu voi enumera cartofii, ceapa, uleiul, făina și așa mai departe, ci tocmai acele alimente care fac diferența în alcătuirea unui meniu zilnic necesar bunei funcționări a organismului meu și a celor din familia mea.

Primele, cu voia voastră, sunt cerealele. Prefer tărâțele de ovăz și cele psyillium, pentru beneficiile aduse tranzitului intestinal, dar și fulgii de cereale convenționale, cum ar fi cei de ovăz și de porumb. Cu lapte sau cu iaurt și nelipsita linguriță de miere, cerealele alcătuiesc micul meu dejun, pentru un start matinal plin de energie.

Trebuie să mărturisesc că micul-dejun mai conține și semințe și fructe uscate, acestea fiind următoarele pe lista mea de 10 alimente care nu trebuie să ne lipsească din cămară.

În ceea ce privește semințele, am descoperit de ceva vreme semințele de quinoa albă, o cereală originară din America de Sud, care conține nu mai puțin de 8 aminoacizi esențiali și care este sursă de calciu, potasiu, zinc, fier, magneziu și vitaminele din complexul B. Un alt aspect important este că nu conține gluten, iar eu le folosesc cu succes inclusiv în salate. Alături de quinoa, în cămara mea sunt nelipsite și alte tipuri de semințe: in, susan alb și negru, mei, mac, semințe de floarea-soarelui și cele de dovleac.

Vorbeam despre fructele uscate, iar aici ar fi mai multe de spus. „Fructele uscate sunt fructe deshidratate care au particularitatea de a fi bune pentru sănătate și ușor de conservat, în medie 1 an dacă sunt protejate de aer și de umiditate. Unele pot fi conservate până la 18 luni, iar altele pentru un timp mai îndelungat, cum este cazul migdalelor, nucilor caju sau al alunelor.” (sursa: bioalaune.com)

„Mâncați zilnic cinci fructe și legume” – auzim asta mereu, dar trebuie să recunoaștem că, în practică, este uneori destul de dificil de pus în aplicare! De aceea, „fructele uscate pot fi un atu grozav, pentru că sunt mai presus de toate fructele, având un conținut foarte scăzut de apă, dar cu multe avantaje practice: delicioase, variate, cu dimensiuni mici, se păstrează perfect, pot fi luate peste tot foarte ușor, pot fi gătite în o mie și una de modalități și pot fi consumate de dimineață și până seara ca o gustare, ca un aperitiv, înainte de orice activitate, după orice efort depus.” (sursa: gerbeaud.com)

Eu prefer merișoarele confiate, prunele, smochinele, caisele – toate acestea uscate –, dar pe prima poziție în clasamentul personal se află stafidele, iar despre ele am aflat că „regele fructelor uscate cu tot cu pulpă este stafida – aurie sau brună, de Corint, Smyrna sau Malaga – deosebit de bogată în fier și vitamina B, conține multe minerale, cum ar fi potasiu, calciu, magneziu și fier.” (sursa: futura-sciences.com)

„Cercetătorii americani au publicat în Jurnalul Societății Internaționale de Nutriție Sportivă, un studiu care demonstrează beneficiile stafidelor asupra anduranței și activității sportive. Rezultatul: aceste fructe uscate sunt cel puțin la fel de eficiente ca un supliment energetic pentru sport. În plus, sunt mult mai naturale, organice și, de asemenea, mai ieftine!” (sursa: gerbeaud.com)

„Complementaritatea, acesta este cuvântul de ordine. Fructele uscate nu sunt făcute pentru a înlocui alte alimente, ci pentru a fi introduse în cantități mici în viața noastră de zi cu zi. De exemplu, ele pot fi utilizate la prepararea diverselor rețete, pot fi încorporate în diferite preparate culinare (antreuri/salate, feluri principale, deserturi/iaurturi/creme etc.) sau pot fi degustate în mod simplu, în gustări.” (sursa: bioalaune.com)

Foarte important de știut este faptul că vitamina C este aproape absentă în fructele uscate.

Am ajuns pe locul patru în lista celor 10 alimente care trebuie să existe în orice cămară. Iar aici găsim fructele cu coajă tare, în speță nucile, alunele, fisticul și altele. Nu ezitați să le combinați cu legume crude sau cu fructe proaspete. De exemplu, încercați alunele prăjite și zdrobite cu morcovii tăiați, nucile cu andivele sau fisticul cu varza roșie. Și aici am o preferință – nucile caju crude. „Doi pumni de nuci caju consumați zilnic echivalează cu a lua un antidepresiv, deoarece conțin între 1000 și 2000 mg de triptofan, care este un aminoacid implicat în sinteza serotoninei, responsabil pentru starea noastră de spirit, facilitând totodată dormitul.” (sursa: passeportsante.net)

Produsele apicole sunt și ele deosebit de importante, iar eu le utilizez mai ales toamna și primăvara, în primul rând pentru a-mi ajuta organismul să se adapteze mai ușor la trecerea dintre sezoanele cald și rece. Veritabile „cocktail-uri” de miere de tei sau salcâm, cu polen crud, lăptișor de matcă și tinctură de propolis, toate acestea mă ajută să-mi mențin un sistem imunitar gata oricând să se lupte cu provocările fiecărui sezon.

Sucurile și siropurile sunt și ele la mare preț pe raftul acela din cămară de care vă vorbeam mai devreme. Toate aromele au ceva aparte, fie că este vorba despre siropul de ghimbir, soc, zmeură, coacăze, mentă, rubarbă, afine, lime sau rodie. Am descoperit de ceva vreme siropul de porumbe, niște fructe foarte bogate în tanin (un antioxidant puternic, care acționează asupra imunității organismului). Porumbele sunt bogate și în minerale precum: calciu, potasiu, zinc, fier, cupru, sodiu, magneziu, dar și în vitaminele A, C și complexul B.

Ultimele patru poziții în clasamentul alcătuit de mine sunt ocupate de ceaiuri, condimente, ierburi aromatice și legume uscate. Se spune că „diferența între o masă bună și una extraordinară adesea este făcută de ierburile aromatice și de condimente. O cunoaștere fundamentală a acestor frumuseți ce amplifică gustul poate eleva chiar și cel mai simplu fel de mâncare sau poate adăuga o nouă dimensiune felului favorit de mâncare al familiei, care este adesea gătit.” (sursa: viataverdeviu.ro)

Cam aceasta ar fi lista propusă de mine. Evident că este prea scurtă, iar pe rafturile cămărilor își pot găsi locul întotdeauna și alte produse și alimente care să ne facă viața mai ușoară și considerabil mai sănătoasă.

Idei, idei, idei…

Mereu în căutare de idei, am să vă propun o rețetă în care o parte dintre alimentele din lista de mai sus au rolul lor principal. Pe internet putem găsi o multitudine de rețete, iar eu am găsit una pe care am probat-o și v-o recomand și vouă cu plăcere. Este vorba despre granola cu fructe uscate, miere și semințe, iar rețeta este realizată de Chef Nicolaie Tomescu.

Granola reprezintă un amestec din fructe uscate, semințe oleaginoase și fulgi de ovăz, cu o sumedenie de beneficii pentru sănătatea noastră: stimularea digestiei, scăderea colesterolului, prevenirea anemiei, scăderea în greutate, creșterea energiei organismului, îmbunătățirea sănătății inimii și a creierului, beneficii multiple pentru păr și piele și lista poate continua.

Ingrediente:

–          150 grame amestec de fructe oleaginoase (de exemplu: nuci, alune, migdale, fistic);

–          100 grame fructe uscate (de exemplu: merișoare, stafide);

–          250 grame fulgi de ovăz;

–          100 grame unt,

–          100 grame miere;

–          1 lingură scorțișoară;

–          1 praf de sare.

Pentru a prepara granola, se toacă grosier fructele oleaginoase și se adaugă fructele uscate. Se topește apoi untul, se adaugă mierea, sarea și scorțișoara, după care se combină fructele cu fulgii de ovăz și se toarnă peste amestecul de miere cu unt. După câteva minute în care se lasă să se încorporeze, se dă la cuptor (la 180°C) timp de 15-20 minute, până se rumenește, având totuși grijă să nu se ardă, amestecându-se din când în când.

După aceea, se lasă să se răcească în tavă, apoi se pune într-o cutie închisă ermetic, putându-se păstra până la 6 luni, deoarece își păstrează aceleași calități. Granola poate fi consumată alături de multe mâncăruri, dar în mod tradițional este servită cu lapte sau iaurt. De asemenea, se poate adăuga în salatele de fructe sau ca topping pentru înghețata preparată în casă.

Articolul participă la competiția Spring SuperBlog 2020, Proba 8. 10 produse care nu ar trebui să îți lipsească din cămară.