Archives

Colier Luxor

 “Whatever you do in life will be insignificant, but it is very important that you do it.”

“Orice lucru pe care îl vei face în viaţă va fi nesemnificativ, însă este foarte important să îl faci.”

Mahatma Gandhi

Aşa cum vă spuneam, modelul acestui colier l-am aflat într-o carte de specialitate şi procurându-mi materialele necesare, m-am hotărât să-l încerc. Mai greuţ şi mai neîndemânatică la început, mai că-l lăsam la o parte din lipsă de timp, dar, în sfârşit, este gata. Până la urmă, cel mai mult conteză faptul că şi de data aceasta, această îndeletnicire mi-a oferit momente de relaxare şi bucuria de a obţine un rezultat frumos.

Crâmpei primăvăratic

Iubesc primavăra pretutindeni, dar dacă ar fi să aleg un loc în care să o întâmpin, acesta ar fi grădina, spunea autoarea de origine americană Ruth Stout, iar acesta pare a fi şi gândul meu (poate nu întâmplător născută în aceeaşi zi cu mine, însă cu un secol în urmă). Nimic nu este mai plăcut şi mai revigorant decât imaginea plină de prospeţime şi culoare a unei dimineţi însorite de primăvară! Parcurile şi grădinile împodobite de acest anotimp mirific sunt un adevărat spectacol.

Şi dacă tot este primăvară, şi dacă afară totul este atât de plăcut, m-am gândit să aduc un crâmpei de culoare şi în “grădinuţa” modestă a blogului meu.

O primăvară fericită tuturor!

În aşteptarea primăverii…

 

În prag de Dragobete, cu gândul la zilele însorite ale primăverii, m-a inspirat un model vesel de cercei. L-am ţesut în punct cărămidă, din câteva mărgele de nisip. Modelul şi albastrul azur al mărgeluţelor îmi amintesc de limpezimea de cristal a mării… 

***

O viaţă fără dragoste este asemenea

unui an fără primăvară

Un an pe blog…

A venit toamna şi rutina zilnică mi-a răpit o bună parte din timpul pe care-l dedicam dragului meu hobby cu flori şi mărgeluţe. Cu regret recunosc că nu am mai reuşit să lucrez nimic de câteva săptămâni, dar pentru că astăzi blogul meu împlineşte un an, nu pot să nu marchez măcar puţin momentul. Este vorba despre o pereche de cerceluşi realizaţi în această vară şi uitaţi prin cutiuţele mele cu mărgeluţe. Prezintă un model vesel de broderie din mărgele, realizat pe un suport de velur.

 Vă mulţumesc pentru încurajări şi sper să-mi fiţi alături şi în următorul an.

Visul florilor din mărgele vă este dedicat!